Despre un sandwish, sfârșitul lumii și moduri în care sabotăm dezvoltarea emoțională a copiilor noștri.

Ai fost vreodată de față la o scenă în care răspunsul emoțional al cuiva ți s-a părut exagerat de disproporționat cu evenimentele?
Dacă ai în casă un adolescent, probabil că nu e nevoie să cauți foarte mult printre amintirile tale.

Vezi elefantul din camera? E un elefant în camera, îl vezi?

Zilele trecute fiul meu adolescent a răbufnit într-o furtună de emoții când i-am propus să încerce să-și taie singur cele necesare cât să-și facă un sandwich, iar asta exact înainte să înceapă să își facă temele pentru pregătirea la română.
Efectiv a început să plângă și mi-a spus că nu-l ajut niciodată, că eu niciodată… , că niciodata… sfârșitul lumii, ce mai!

Apoi a venit și mama lui și împreună am încercat să aflăm cauza acestei „ieșiri”.
N-am aflat nimic desigur, în special pentru că în altfel de situații nici noi adulții nu putem face ordine și să înțelegem cauza unei emoții puternice. Doar e acolo, împreună cu o mulțime de presupuneri și de întrebări.

Apoi mama lui a abordat tehnica: „Mă întristez când te văd că plângi, hai să găsim împreună un mod în care să fii bucuros”.

Hai să-ți spun trei moduri în care această abordare nu e constructivă.
Primul este că-i rapim copilului ocazia să ne ceară ajutorul: „Nu poți să mă ajuți, și tu ești trist!”.
Al doilea, că îi lăsăm impresia că e responsabil de ceea ce simte celălalt: ”Atunci când eu sunt trist te fac și pe tine să te simți trist!”.
Și probabil cel mai daunător, îi lăsăm impresia că e defect: „E ceva în neregulă cu mine de nu sunt tot timpul bucuros!

Și ăsta este doar un exemplu din multele moduri în care ne învățăm copiii să își reprime emoțiile.

„Copilul plânge, are nevoie de ajutorul meu!”

O să va spun un pic mai târziu la ce sunt bune emoțiile, de ce ar trebui să cultivăm cunoașterea și exprimarea lor și de ce, de fapt ar trebui să le conștientizăm de cât mai devreme și să le folosim. Acum o să vă spun ce se întâmplă când reprimăm o emoție.

Copiii încă de când sunt mici își exprimă foarte activ emoțiile. Plâng și râd cu o sinceritate pentru care îi invidiem.
Ei sunt capabili să își sesizeze emotii la un nivel foarte mic. Și de fiecare dată când li se încalcă o nevoie, mimica și suntele pe care le scot, atât de inconfundabile, ne pun în alertă: „Copilul plânge, are nevoie de ajutorul meu!

Apoi pe măsură ce cresc, ne așteptăm să fie mai independenți. Probabil mult mai devreme decât se simt ei în stare și începem să le reprimăm aceste manifestări emoționale. Iar ei se conformează și reprimă.
Și învață atât de bine să reprime emoțiile încât deja o fac incoștient. Iar pragul de detectare a emoțiilor, foarte fin ajustat la naștere, crește. Au nevoie de emoții puternice că să le poată conștientiza.
Dar faptul că am reprimat o emoție, nu înseamnă că am rezolvat și problema care a generat-o.
Nu știu dacă te-ai jucat în nisip, dar probabil că știi că dacă iei o movilă de nisip și începi să pui în vârf puțin câte puțin movila tot crește văzând cu ochii. Apoi există acea grăunță de nisip care,ea singură, declanșează o avalanșă. Sfârșitul lumii în acel univers în miniatură!

Așa este și cu emoțiile reprimate, ele se adaugă una peste alta, fiecare din alte motive și pentru că am învățat să le reprimăm atât de bine nici nu le băgăm în seama, până când…
Așa a fost probabil și cu fiul meu, o multitudine de acțiuni ale adulților din jurul lui i-au încălcat cu constanța nevoia de autonomie: „Fă aia!”, „Fă așa și nu așa!”, „Trebuie să mergi la școală!”, „Trebuie să mergi la pregătire!”, „Trebuie…” și prea puține alegeri în programul mult prea încărcat al unui copil modern.
O multitudine de emoții reprimate, au răbufnit sub formă unui incident aparent banal… un sandwich.
Iar faptul că erau în spate o mulțime de alte emoții reprimate, au făcut răbufnirea să pară disproporționată, să facă și mai dificilă găsirea cauzelor reale.

Emoții pozitive și negative sau plăcute și neplăcute?

Trăim într-o cultură în care învățăm că doar emoțiile plăcute sunt de dorit. Negăm faptul că natura ne-a înzestrat și cu emoții neplăcute cu un scop.
Emoțiile neplăcute sunt semnalele noastre de alarmă că o nevoie, ne-a fost încălcată sau este nesatisfactua de ceva vreme. Tot așa emoțiile plăcute sunt semnalele că ne-am îndeplinit o nevoie. Cu atât mai intense emoțiile cu cât mai multe nevoi implicate.

În loc să reprimăm emoțiile, mai degrabă învățăm ce e în spatele lor (vezi nevoile după Reiss) și cu siguranță o să ne fie mai ușor să reglăm emoții de intensitate mică decât o furtună de emoții reprimate la care nu le mai știm sursa.

Dar despre cum poți să accepți emoțiile și să îți scazi pragul de la care le sesizezi și despre cum sa folosești o să va spun în altă poveste.

Conștientizări fericite,
Mircea

P.S. Fiul meu s-a oprit din plâns când i-am spus că înțeleg, că poate se simte trist și că plânsul e o manifestare a tristeții lui. Că e în regulă să plângă și că suntem acolo lângă el, să-l susținem și să-l ajutăm. Probabil pentru că, o nevoie de autonomie încălcată poate fi reparată, mai întâi, cu ascultare, înțelegere și suport.

Vrei să afli cum li se pare prietenilor tăi? Share!

Cred într-o lume în care ne concentram energia pe gasirea de soluții și nu de vinovați.

Împreună cu membrii Asociației Vieți Autentice, vrem să facem lumea mai frumoasă promovând un set de valori care poate fi perceput că universal, dincolo de bariere culturale, de gen sau religioase.

Comunicarea Conștientă este un mod de a comunica și a interacționa în care suntem conștienți de emoțiile și nevoile celor implicați.

Ma numesc Mircea și în calitate de trainer, de peste 5 ani alaturi de echipa asociației „Vieți Autentice”, transmit mai departe valorile Comunicări Conștiente.

Și pentru că vrem să te ajutăm, spune-ne care este una dintre dintre întrebările tale arzătoare pe care le ai în relație cu copilul tău adolescent.

Eu și echipa noastră ne vom stradui să-ți dam un raspuns util. Apoi dacă te interesează, o să-ți povestim despre atelierul „Kit de prim ajutor emoțional pentru părinți


O să-ţi trimit mai multe detalii despre atelier pe adresa de email pe care o completezi în formular.

Mircea Dima
Formator de Comunicare Conștientă
Președinte al Asociației „Vieți Autentice”,

2018-01-15T21:36:22+00:00